Descriere Produs
Autor: Corrie Ten Boom
Nr. pagini: 292
Dimensiuni: 140×205 mm
Colecţia – Mărturisiri
Corrie ten Boom şi Betsie stăteau încremenite în şirul de femei goale, privind cum o femeie ofiţer SS bătea o prizonieră. „Oh, biata femeie” a spus Corrie. „Da. Dumnezeu să o ierte”, a replicat Betsie. Surprinsă, Corrie şi-a dat seama că ea se gândise la prizonieră, iar sora ei se ruga pentru sufletul brutalei SS-iste…”
Amândouă au fost trimise în lagăr pentru că au ascuns evrei. Spiritul şi cuvintele lui Cristos au fost călăuza lor; poporul Lui era cel care trebuia salvat chiar cu riscul vieţii; puterea Lui le-a întărit în momentele cele mai cumplite.
CORRIE TEN BOOM s-a născut la Amsterdam în 1892 şi la scurtă vreme după aceea familia ei s-a mutat la Haarlem, unde şi-a petrecut copilăria. Cartea ei cea mai solicitată, „The Hiding Place” (Refugiul) descrie experienţa ei din perioada când îi proteja pe evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi detenţia ei ulterioară. După război a devenit o autoare şi o vorbitoare prolifică, de reputaţie mondială, şi a primit mai multe premii şi distincţii onorifice. Un accident cerebral grav în 1978 a obligat-o să rămână în casa ei din California unde a murit mai târziu, în seara celei de-a nouăzeci şi una aniversări a naşterii ei, în Aprilie 1982.
Cuprins:
1. Centenarul
2. Masa plină
3. Karel
4. Magazinul de ceasuri
5. Invazia
6. Camera secretă
7. Eusie
8. Se apropie furtuna
9. Raidul
10. Închisoarea Scheveningen
11. Locotenentul
12. Vught
13. Ravensbruck
14. Jerseul albastru
15. Cele trei viziuni