Purtat de sotia mea

20.00lei

198 pagini, 145×210 mm

 

/

Descriere Produs

Este un mare onoare pentru mine să recomand cititorilor din România pe pastorul Kazutoshi și pe soția lui Yukiko Mitsuhashi. Oameni credincioși, sfinți japonezi ai secolului al XXI-lea, au avut o dragoste deplină pentru Domnul Isus Hristos și o mare dorință să trăiască conform Scripturii. Pot spune că viața lor este ca o oglindă ce reflectă cum poartă de grijă Dumnezeu slujitorilor Lui

I-am întâlnit prima dată cu peste cincizeci de ani în urmă în orașul meu Nagoya, Japonia. Eram adolescent și întâlnirea cu ei m-a marcat profundNu mai întâlnisem așa o familie în care soția să își poarte soțul în spate și să călătorească peste tot să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.

M-au impresionat mai multe lucruri în viața lor. În primul rând, dragostea pe care o aveau unul pentru altul. Este ușor să spui că soții și soțiile trebuie să se iubească unul pe altul, dar practic este foarte greu.  Dar dragostea am văzut-o la familia Mitsuhashi. Prietenii mei din Germania au rămas uimiți de modul în care tânăra soție, îl ajuta pe soțul ei și îmi spuneau mereu că nu au nevoie să audă predica fratelui Mitsuhashi pentru că viața lor era cea mai bună predică despre dragostea lui  Hristos. Ei ne-au arătat că Dumnezeu este viu și ne poartă de grijă atunci când ne încredem în El.

M-au impresionat predicile pastorului Kazutoshi Mitzuhashi. Duhul lui Dumnezeu a atins prin ele inima mea. Și nu doar eu spun asta, ci mulți alții. Am văzut cum lucrează Dumnezeu prin omul care se încrede în El și cum S-a revelat Dumnezeu prin viața și lucrarea acestui om. De aceea mulți au venit la Hristos prin lucrarea lui de evanghelizare.

În ultimul rând, m-au impresionat ca parteneri creștini care L-au iubit cu adevărat pe Domnul Isus Hristos și au avut încredere unul în celălalt în viața de căsnicie. Au fost instrumente minunate în slujba lui Dumnezeu, revelând slava lui Dumnezeu în viața lor de fiecare zi. Dumnezeu Însuși S-a descoperit prin ei și ne-a ajutat pe toți să înțelegem că ei au slujit doar Domnului.

Am avut privilegiul să călătoresc cu ei pentru predicarea Evangheliei lui Hristos în Japonia și în afara ei. Am vizitat biserici în Germania, Olanda, Elveția, și biserici în limba engleză unde lucrasem  ca misionar. Peste tot oamenii au fost impresionați de mărturia lor și de predicile lor. Dumnezeu S-a revelat prin viața lor de credință și pentru aceasta Lui I se cuvine toată gloria.

Sper că mulți din România vor citi această carte, și nu am nici o îndoială că vor fi încurajați din plin. Fie ca Domnul să folosească mărturia pastorului Kazutoshi și a soției lui, Yukiko pentru a răspândi dragostea Domnului Isus . Domnul să vă binecuvânteze din plin!

În  Domnul Isus Hristos,

Pastor Teiichiro Kuroda

Director, The Voice of  Mission